Primul capitol
- Ai o colecţie frumoasă de nopţi de dragoste, de ce nu scrii un roman, l-a interpelat odată o femeie: admiraţia semăna însă cu o baltă de lacrimi fulgerate. Se vedea totul. Iar eu bănuiam că dacă se vede totul , se duce dracului suspansul care l-ar ţine pe cititor cu ochii beliţi în cartea mea.
Fraza asta-i mai lungă cu o idee!
Se gândi la replica pe care o tot folosea încă de mic. Atunci doar pipăia fraza:
Copilăria-i mai lungă cu o idee decât omul.(Inventeme)
Ce ţi-a mai fi şi cu arta asta, domnule! Retrospectiv, încep să gândesc în ...inventeme.
Gândesc inventematic.
Îmi amintesc, de fapt.
Trei dinţi din faţă (Marin Soresc) mi-au stârnit ironia. Autoironia, de fapt.
Ironia, insomnia mea, se hrăneşte cu cărţi. E bine.
Biblioteca mă aşteaptă mereu. Vorba lui Nicolae Manolescu, nu trebuie decât să întind mâna şi să deschid cartea/să fac ochii mari. Cât două cepe, verzi, mă rog, albastre!
Iar cititorul, dacă are poftă/pofte - să mănânce! Desigur, cartea. Cuvintele, mai precis.
Insomnia/ironia îmi vine la fix. Fără un sfert. De oră.De noapte.
De soartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu