joi, 6 februarie 2020

CÂND SE CONJUGĂ VERBUL A IUBI (3)

      Deşi  brunetă sută la sută, Florica nu-i ţigancă . Părul mioritic,  se lasă mângâiat numai de vânt şi de pânza albă ce-i mai domoleşte sălbăticia întunecată.  Faţa prelungă şi măslinie pare desenată în jurul ochilor mici şi iscoditori.
    Trupul îi este bine proporţionat :  şoldurile nedepăşind linia armonioasă a coapselor ;  mijlocul pare o clipă prea subţire ca imediat să se piardă în alte rotunjimi ameţitoare.  Cum se poate , Doamne,  ca o fată să aibă atâtea prăpăstii armonioase!?
   Sânii Floricăi pun în balanţă iadul şi raiul oricărui privitor.  Fermitate şi picaj!  Aripi gata de înălţare şi mere ale păcatului de-a pururea originar!
   Ce ameţitor saltă când se prinde în horă la vreo sărbătoare :  şi cerul îi face loc !  Ochii băiatului păreau suspendaţi între două lumi :   o lume  prinsă în hora timpului şi o singurătatea ce le devora celor doi tineri prezenţa!
   Viorica ,  cealaltă vecină a lui Dio,  e c-un an mai mică.  Însă e mai dolofană ş-i place la fel de mult hora şi  să petreacă de câte ori are ocazia!
   Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (24)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu