Inima mă înconjoară
numai ea mai palpită
exist pentru prima oară
iubire du-mă-n ispită
Numai inima palpită
Doamne totu-i inima
ia-mă pe mine ca mită
atât eu și bucuria mea
Doamne totu-i inima
exist pentru prima oară
durere ca bucurie a mea
inima mă înconjoară
Numai ea în tot palpită
o ce dragoste cumplită
COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II
Costel Zăgan
Mâna iernii nu dărâmă
vara de pe chipul tău
nici târându-se o râmă
n-o să zboare peste hău
Vara de pe chipul tău
n-o îngrămădești în șip
făcând bine din ce-i rău
crești al frumuseții chip
N-o îngrămădești în șip
nici târându-te o râmă
moartea-n fire de nisip
mâna iernii n-o dărâmă
Vara ce-i poemul tău
de gheață-i iubito zău
Din volumul CEZ(E)ISME II
Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare
Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc
Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul
Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare
(din volumul „Cezeisme II”)
Vin acasă dintr-o poezie
vin acasă dintr-un sonet
călătoresc au fir-ar să fie
24 de ore sunt poet
Vin acasă dintr-un sonet
vină-acasă metaforă albă
mâine voi fi mai discret
am să-ți aduc luna salbă
Vină-acasă metaforă albă
clătoresc au fir-ar să fie
viitorul e veriga mai slabă
vin acasă dintr-o poezie
Vin acasă dintr-un sonet
comme tu as mal a la tete
Costel Zăgan, CEZEISME II
Cine mă apără de lege
cine mă apără de cine
doar prostul se-nțelege
numai răul cel mai bine
Cine mă apără de cine
cine mă apără de țară
hai la mine măi vecine
că străinii ne-nconjoară
Cine ne apără de țară
doar prostia se-nțelege
numai viața ne omoară
cine ne apără de lege
Cine ne apără de cine
nu te naști nu ai pricine
Costel Zăgan, CEZEISME II
Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericira de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
COSTEL ZĂGAN, CEZEISME, 2008
Inima mă înconjoară numai ea mai palpită exist pentru prima oară iubire du-mă-n ispită Numai inima palpită Doamne totu-i inima ia-mă pe min...
