duminică, 9 februarie 2020

58 PLUS X (4), roman de Costel Zăgan

4. SUBORDONATUL POLIȚIEI

   Apucături. A-pucături. Apucă-tu(ri.) Apucături ? De diferite grade. Și intensități. Trecut infiltrat în prezent. Prezent rămas în trecut.
   Și totuși, de ce ne agățăm, dacă totul este zadarnic, disperați, de viitor? Întrebări, întrebări și iar întrebări! Oare poporul este, mai este, subordonatul poliției?

                                                      Frica o fi iar cuvântul de ordine?

  Doamne, nu am trecut încă pragul anului de glorie 1989 ?



   Au murit chiar degeaba atâția oameni tineri ?! 

                      Se pare că nu au fost totuși împușcați degeaba!

   FRICA-I PREZENTĂ DIFUZ UNDE NU TE-AI AȘTEPTA:

 ÎN MÂNCARE ȘI-N PRIVIRI!

   Aceasta-i miza fricii: înghețarea oricărei inițiative umane. Transformarea ființei în robot! Mereu la dispoziția organului represiv și, dacă se poate, ghicirea următoarei victime, precum și toaletarea corespunzătoare a țintei! Și totul făcut cât se poate de profesionist. Fără urme inutile și cât mai democratic!

   Există și în democrația noastră ultraoriginală un asemenea organ represiv? Se pare că da, există și funcționează la cote nebănuite de omul comun.
  Poți să vociferezi cât te țin bojocii, numai să nu cumva să te atingi de vreo piuliță aparținând acestui Statu-Palmă-Barbă-Cot!

    Că te trezești, vrei-nu vrei, cu vreun mandat de aducere-aminte...direct în bibliotecă! Indiferent de sex și aptitudine politică sau literară: ai gândit, ai greșit ! 


Ceva nelămuriri, sau totu-i clar?

   Costel Zăgan, 58 plus x (4)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu