2.CÂND DRAGOSTEA PĂRĂSEȘTE CĂMINUL CONJUGAL
Dragostea. Sentiment. Fenomen. Cuvânt. Liniște.Sexualitate.
A iubi înseamnă a ierta (S. B.); De când mă țin minte am fost frământat de gândul la dragoste. Am suferit de fiecare dată când am simțit că dragostea lipsește.
L. A. Despre dragoste, numai bune: Cine vorbește de dragostea platonică, desspre înalta iubire spirituală dintre un bărbat și o femeie, acela, cu siguranță, nu știe despre ce vorbește. Nimic și nimeni nu rezistă atracției corporale. Exemplul lui Tristan și al Isoldei este cum nu se poate mai lămuritor, deși cred că filtrul este însăși iubirea. Corpul nu este mai puțin necesar iubirii decât banalei împreunări trupești, iar iubirea platonică este la fel de odioasă ca și sexualitatea pură.
Cum ne-am putea iubi pe bucăți, pe fragmente, uitând întregi dimensiuni ale ființei iubite? Angoasa absenței, frustrarea, senzația de incompletitudine ar distrge iubirea chiar înainte de a se fi întâmplat.
Cum ne-am putea iubi pe bucăți, pe fragmente, uitând întregi dimensiuni ale ființei iubite? Angoasa absenței, frustrarea, senzația de incompletitudine ar distrge iubirea chiar înainte de a se fi întâmplat.
Într-un cămin predomină climatul pe care-l aduce și-l reprezintă femeia (J.O.Y G.)
Sintetic: Eros.(P.Ț.) Aceste trei suflete: apolinicul, fausticul și magicul, trebuie întregite cu dionisiacul, Însă dionisiacul este un impuls spre unitate, o trecere peste persoană, viață zilnică, societate, realitate, peste prăpastia disperării: o creștere, un salt pasional-dureros spre stări mai întunecate, mai pline, mai nehotărâte; o aprobare în extaz a întregului caracter al vieții, deopotrivă de puternic și de fericit, marea bucurie și marea compasiune, gândite panteist, care aprobă și sfințesc cele mai îngrozitoare și îndoielnice însușiri ale vieții; voința veșnică spre zămislire, fecunditate, reîntoarcere, sentimentul unității necesare creației și nimicirii. 
Doar animalele inimilor noastre fugeau precum șobolanii de pe Arca lui Noe, aruncându-și blănile pe spate și dispărând odată cu Atlantida paradisului pierdut, (H.M.)
Degeaba, întruna degeaba,
Pe toate nestinsele cruci!
Ce dac-ai plecat cu graba
Cum n-aș fi vrut să te duci?
Pe toate nestinsele cruci!
Ce dac-ai plecat cu graba
Cum n-aș fi vrut să te duci?
Te-nșeli fără voie și vină,
Nu-mi pasă că stai ori că pleci.
Ce dacă-ți pare azi altfel
De cum aș fi vrut să-nțelegi?
(C.M.)
Nu-mi pasă că stai ori că pleci.
Ce dacă-ți pare azi altfel
De cum aș fi vrut să-nțelegi?
(C.M.)
Mă ascund după cuvintele celorlalți? Mă regăsesc numai în flăcările ironice ale aproapelui meu, rugul creator?
Viața mea se consumă între două șoapte de iubire. Însă dragostea nu vorbește. Nu geme. Nu cere. Nu dăruiește.
Dragostea-i o taină și un scandal intim. Foarte intim.
Viața mea se consumă între două șoapte de iubire. Însă dragostea nu vorbește. Nu geme. Nu cere. Nu dăruiește.
Dragostea-i o taină și un scandal intim. Foarte intim.
Costel Zăgan, 58 plus x (2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu