Gabriel Dîrmon
Deșertul de catifea
Prizonier a două lacrimi
pierdute de Dumnezeu
în deșertul meu de patimi
să nu râd e cel mai greu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Costel Zăgan Și iată că într-o zi , când mergeam spre casă, m-a abordat chiar el, pseudofilosoful de ocazie, criticul de meserie: ...
-
”Deasupra capului strălucește ceva albastru punctat de nori. Părinții mi-au spus că se numește cer: e plin cu îngeri, dar mai ales...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu