DECALOG ÎN DESTRĂMARE

 Ajungă-i zilei răutatea ei

și mie fericirea de-a fi trist

nevoie n-am de votcă sau femei

sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist

e pâinea mea cotidiană

iar dacă nu e nu insist

tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană

nevoie n-am de votcă sau femei

dar și singurătatea trece-n goană

ajungă-i zilei răutatea ei

Și mie fericira de-a fi trist

mă sinucid iubito deci exist

COSTEL ZĂGAN, CEZEISME, 2008