duminică, 27 decembrie 2020

Deșertul de catifea (Spărgătorul de nasturi)

 SPĂRGĂTORUL DE NASURI SE DESTĂINUIE


     - Tovarăşe diriginte, am făcut-o de oaie!

    - De ce-ai făcut-o ,Dio!?

    - De berbec încăpăţânat şi naiv ce sunt: voiam ca turma să-şi respecte mieii! Speranţele turmei,mă rog!

    -Haide odată,spune-mi cum s-a întâmplat toată târăşania,alifantule!

Dio turui totul într-un minut.Cap-coadă.

    -Am să discut cu tov. director să vedem ce se mai poate face!

    -Îmi pare nespus de rău.N-am vrut să se ajungă...efectiv...

    ...la spital. A dat telefon directorul spitalului.Şi la liceu şi la miliţie.

    -Da,am ajuns inamicul public numărul 1!

    -Nu râde,Dio! Chestiunea-i destul de groasă!

    -Şi tare.Tare de tot!

    -Toţi apreciază,în schimb,intenţia ta nobilă: apărarea unui inferior!

    -Cavaler,ca orice ţăran!

     -Fiu de ţăran.Şi intelectual în devenire!

     -Infractor sută la sută!

     -Dio! Nu dispera: suntem o societate care respectă omul.

     - Da.Omul....nou-nouţ: cu steagul partidului la rever!

 

         Costel Zăgan 

O CREDINCIOASĂ CU ORA

 O CREDINCIOASĂ CU ORA

     Fiecare om este solidar cu propriul său trecut. Eu însă, având motivele mele, nu am nostalgia trecutului, chiar ultrapersonal fiind.

     EU AM NOSTALGIA VIITORULUI.

Aşa că refuz categoric pe oricine încearcă a-mi oferi găzduire cu spatele la prezent!

    Aceste consideraţii i-au fost provocate lui Dio după o anumită întâmplare văzută şi pusă pe tapet. Pentru clarificare, Dio reiterează faptele.

   În articolul "Doamne, Tu nu ai nimic de spus ?", apărut în Jurnalul de B şi D, Dio relata următoarele :

Unei ţărănci, Mandiţa Ciotu, în vârstă de 87 de ani nu i se permitea să-şi are bucăţica de pământ ce-o avea pe lângă casă. Şi aceasta din urmă fiind ciuntită , ca şi propria-i viaţă, de vremi şi de nevoi.

   O vecină mai tânără şi mai în putere,E.D, menţiona DIO, fiind autoarea unei asemenea fapte inumane. În final, Dio îşi punea respectiva întrebare.

   Din cauză de acest articol, ciudat, nu din pricina adevărului, E.D, o persoană altfel respectabilă, i-a tot trimis lui Dio, prin diferiţi emisari, mai multe ameninţări. Aşa, pure şi simple! Oare ?

  Stimabila (NENEA IANCU REDIVIVUS!) E.D PROBABIL CĂ NU A AUZIT ÎNCĂ DE DREPTUL LA OPINIE ŞI EXPRIMARE LIBERĂ ! Şi că acest drept este garantat prin Constituţie! Şi că oricâţi feciori o fi având, aceştia nu pot clinti adevărul nici măcar c-un milimetru!

  Cât despre Dio, acesta simţea, vorba poetului, cum i se zburleşte câte-un fir de păr, pe ici, pe colo!

Şi-un ultim amănunt! E.D frecventează cultul penticostal. E treaba dumisale! Însă pentru o oră, ameninţa textual, va uita că-i pocăită (asta o fi însemnând că-i credincioasă?!)şi-i va arăta ea lui Dio...Ce? Că de minciuni esta sătulă lumea. Şi Dio!

   Iar adevărul a fost : văzut, spus şi scris deja.

"Am zis!"

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (129)

vineri, 22 mai 2020

INFORMATORUL LUI DUMNEZEU







4.POLIȚIA LA ȚARĂ (2)

   ROMÂNIA                                                                                                            NESECRET
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR                    Nr. R/550026 din 14.01.2016
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.
SECȚIA NR.3 POLIȚIA RURALĂ H.
POSTUL DE POLIȚIE A.

CĂTRE,
Dl.Y
din satul...,comuna...,județul...

   Urmare a petiției dumneavoastră cu numărul R/550026 din data de 21-12.2015 adresată Postului de Poliție A., vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate ați fost sancționat conform legii 61/1991 R cu amendă pentru faptele săvârșite în seara zilei de 20.12.2015.
   Conform legii, vă aducem la cunoștință că sunteți obligat să părăsiți un local la cererea îndreptățită a administratorului, iar acesta nu are obligația să vă servească cu băuturi alcoolice după terminarea programului de lucru.
   De asemenea vă aducem la cunoștință că, în cazul în care pe viitor veți mai apela nejustificat la serviciul de urgență 112, se va proceda la sancționarea contravențională cu amendă cuprinsă între 100-500 lei conform legii 61/1991 R.

               Vă asigurăm de toată disponibilitatea și operativitatea instituției noastre în soluționarea aspectelor date în competența poliției prin lege.


   Cu stimă,
                                                                                                                                                                                         
Șeful postului de poliție  ,                                                       Lucrător,
                   ss indescifrabi                                                                  ss indescifrabil
   
      Costel Zăgan, INFORMATORUL LUI DUMNEZEU (4)





3. POLIȚIA LA ȚARĂ (1)

   Domnule Comandant,

   Subsemnatul,..Y., în vârstă de...,domiciliat în satul..., comuna ..., județul... vă aduc la cunoștință următoarele:

    - în jurul orei 21 și 30 de minute, mă aflam în bufetul din localitate, proprietar X, împreună cu ...alții, în momentul când am cerut o consumație, mi s-a răspuns că nu se mai servește nimic și că trebuie să părăsesc localul, deși nu terminasem consumația anterioară. Atunci am solicitat programul localului și o foaie de reclamație.În momentul respectiv, proprietarul localului, domnul X, a început să mă înjure, atât pe mine, cât și pe părinții mei, încercând să mă scoată cu forța din local.
   După ce am ieșit din local, domnul X, a continuat cu înjurăturile și cu injuriile ce mă vizau pe mine și familia mea.
    Ca să fie și mai convingător, domnul X, a ieșit cu o bâtă !
În momentul respectiv, am sunat la 112, atunci domnul X a început să strige că-mi dă cu bâta-n cap!
   Concomitent mă amenința că vine prietenul lui, șeful de post și-mi arată el mie!
Nu prea am înțeles ce-ar putea să-mi arate un organ al legii, decât cum se respectă legea! Ori, n-o fi fost, poate, aceasta intenția domnului X! Cine știe, că încurcate mai sunt și căile legii!!!

   Cei de la 112, mi-au răspuns că nu era cazul să-i sun, indicat ar fi fost să iau legătura cu postul comunal de poliție. Ori, mai bine ar fi să merg acasă, și că nu prea-i interesează, din acest motiv, ce se întâmplă cu mine și cu bâta adiacentă!
  Și cum cei de la județ, nu voiau să-mi facă legătura cu cei de la comună, m-am hotărât să mă adresez eu direct, postului comunal de poliție, dat fiind iminența bâtei vânzătorului de trei parale!

   Zis și făcut! Însă nici comuna nu s-a ridicat la nivelul județului, cum nici județul nu s-a ridicat la nivelul bâtei din satul meu natal.

    Luând în considerare cele relatate mai sus, vă rog să luați măsurile care vă convin DVS. și bâtei sus-numitului.


    Data                                                                                                                    Semnătura,


   Domnului Comandant al Postului de Poliție al Comunei A , Județul B    


   Costel Zăgan, INFORMATORUL LUI DUMNEZEU (3)



2. COPILĂRIA, BAT-O VINA

   Di-nu părea un copil obișnuit. Însă toți bănuiau că nu este așa, inclusiv, părinții și bunicii lui. De pildă, toată lumea a rămas marcată de-o întâmplare ce-a ieșit din cenușiul tiparului vieții de la țară.
   Într-una din acele zile otova, când abia de se desprimăvărase, și, între casa unde locuia și cea a vecinului și totodată a celui mai bun prieten din copilărie, Ilie, se lăfăiau brazdele încă înghețate ale unui teren viran.
   Dintrodată, cu hainele răvășite și cu părul vâlvoi pe capul de unde te fixau doi ochi mici și pătrunzători, de culoarea cerului senin, și-n spate cu un coșcogeamitea ghiozdan, fugea de rupea pământul  însuși Di-nu.
   Gâfâind satisfăcut, ajunsese în fine în bucătăria din spatele casei părintești.

- Huo, că nu dau tătarii, îl întâmpină mama pe Di-nu. De ce alergi așa, ca apucatul !?

   Cu toate că se chinuia de ceva vreme, Di-nu nu reușea nici în ruptul capului să închege vreun cuvânt, ochii numai parcă sfârâiau în aerul înghețat.

- Di-nule, ce ai în spate, măi băiete!?

- Ghiozdanul lui Niculai! Vorbele copilului de doar cinci ani se întorceau de undeva de la capătul pământului.
   Mi l-o dat Ilie, că  Niculai nu mai vrea să meargă la școală și țața Hareta i-o spus că n-o să-l facă popă!

              Costel Zăgan, INFORMATORUL  LUI DUMNEZEU (2)





Motto:
          ”Dar eu? Eu, ca informator, ce loc ocup în această scenografie gigantescă, impudică și grotească. Mă tem că, fără să înțelegem împreună aceste lucruri până la capăt, voi ieși din această scenă păcătos și senin. Ba poate chiar și încântat de felul astuțios în care m-am descurcat în viață. Doar știm prea bine că orice conștiință are, perfect încapsulate în ea, mecanisme impecabile de băgare sub preș a porcăriilor pe care le facem. Când e vorba de noi, suntem gata oricând să dăm drumul în lume unui alai de scuze și de justificări și, la limită, de ce nu?, să ne autoflatăm. Așa încât, cred că e mai bine să facem împreună- păgubitor și păgubit- acest efort de înțelegere. ..În fond, nu sunteți curioși să aflați cât de viu mai sunt? Dacă mai sunt în stare de o comoție? De o insomnie? ”

         Gabriel LIICEANU, DRAGUL MEU TURNĂTOR, 2013





1.DON QUIJOTE DE LA ȚARĂ


   Ideea scrierii acestui text mi-a venit în momentul citirii altui text (chestie de intertextualitate flagrantă, domnule!), și anume, Dragul meu turnător, de Gabriel Liiceanu. Tandrețea din titlu m-a dat gata!
    O carte ce mi-a mers la inimă: domnule, ce-ar fi dacă...?
Și iată-mă-s, ca unul ce-am fost integrat, de voie-de nevoie, în vechiul sistem al Securității, gată să vă împărtășesc din experiența traumatizantă prin care am trecut și eu vreme de aproape două decenii!
   Practic, mi-am pus tinerețea în slujba necondiționată și neremunerată vreodată a Securității.
Născut și crescut la țară, am auzit de Securitate abia în liceu, și anume în orașul reședință de județ,  B, în urma unui conflict: i-am ”spart” nasul unui coleg de internat, după ce acesta insultase un puști, în sala de mese a internatului.

   Eu, cavaler ca orice fiu de țăran, i-am luat apărarea ”inferiorului” și-l pusesem la punct, c-un croșeu de stânga (că nu făceam degeaba lupte libere, de vreo două săptămâni!) pe ăl de se dădea mare!
   Un adevărat Don Quijote, ce mai!

             Costel Zăgan, INFORMATORUL LUI DUMNEZEU (1)

luni, 4 mai 2020

DINCOLO DE INFERN

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Ioana Manolache

Dincolo de infern, începe altceva decât haosul.
Probabil, un altar.

Și totuși, fericirea a fost și va rămâne încă multă vreme un ideal la care se raportează existența umană.

Bucuria este o oază. Fericirea poate fi, însă, pustiul, repatabilul paradis pierdut.

Și totuși dacă poți provocă bucurie (iar tu sigur că poți!), prezența ta, simpla ta prezența cotidiană ar putea fi chiar fericirea cea îndelung căutată!

27.02.1979. Sunt În cazarmă din nou, cu numele primăverii pe buze și cu gândul la fulgii care ți-au mângâiat obrajii. Ei nu s-au topit de căldură, ci de emoție...

Prea puțin pentru viață și prea mult pentru moarte

prea puțin pentru ură și prea mult pentru a iubi.

Prea mult prea puțin și prea puțin prea mult

Doamne al depărtărilor !

fragment din romanul "Deșertul de catifea", Costel Zăgan


luni, 27 aprilie 2020

COPILĂRIE INTERZISĂ

acum 6 ani
Ioana Manolache
128. COPILĂRIE INTERZISĂ
Dio nu mai vrea să meargă la şcoală ? O întrebare care flutură pe toate buzele familiei. Satul întreg pare uimit : Dio abia aştepta să meargă la şcoală : să arate de ce-i în stare!
Parcă au trecut trei veşnicii, nu trei zile, de când Dio, îmbrăcat ca de sărbătoare , a făcut primul pas într-o şcoală. Şcoala din satul natal : locul pe unde îngerii vin pe pământ!
Cu ce imensă bucurie a făcu Dio acest pas ! Un pas uriaş care ,brutal şi pe nesimţite totuşi, i-a împărţit lumea în două.
Căpşorul lui blond ori inima aflată în dificultate respiratorie i-a înţepenit sufletul într-o dilemă?

UNDE-I DE FAPT COPILĂRIA : ACASĂ SAU LA ŞCOALĂ?
Păi la şcoală sigur că nu-i, pentru că tovarăşa învăţătoare l-a prezentat celorlalţi copii ca pe-un goblizan fără pereche!
Mama, de-acasă , l-a atenţionat de mai multe ori că trebuie s-o asculte pe tovarăşa învăţătoare, fără niciun fel de restricţie : TOVARĂŞA ÎNVĂŢĂTOARE ESTE ÎNCEPÂND DE AZI DUMNEZEUL TĂU!
Dio, cu ochii cât cepele de la C.A.P., nu tăgăduia nimic.Totul era literă de lege!
DAR!!! Cum a intrat în ograda şcolii, toată lumea a sărit pe noi : NU-I VOIE SĂ FACI AIA! NU-I VOIE SĂ FACI ĂIALALTĂ!
E clar : la şcoală n-au ce căuta copiii!

- Mamă, eu nu mai merg la şcoală. Tovarăşa învăţătoare crede că eu sunt tata!
Costel Zăgan
DEŞERTUL DE CATIFEA, II, (roman cibernetic)

vineri, 17 aprilie 2020

O NOAPTE FURTUNOASĂ ÎN TREI


Fata ieşi în întîmpinarea băiatului, izbindu-l de cer!
Vagoanele clănţăneau îmbucând aerul supraîncălzit. Hainele zburau pe deasupra lanului de grâu ca nişte nori de ploaie. Vântul interior purta peisajele de la un capăt la altul al orizontului.
Cerul prinde şi el să se înroşească : rezistenţă în tandră suprasarcină terestră! Norii fierb deasupra pregătindu-se de furtună. Se succed unul căte unul, din ce în ce mai repede pe ecranul cerului.
Ţipetele înalte ale fetei contrapunctează gemetele adânci ale Călăreţului fără cap.
Trenul aleargă gâfâind pe-o cale ferată de iarbă. Uuuuuuuiiiiiiiiuuuuuu! Îi şopteşte fierbinte în urechi băiatul, aruncând şi ultimul nor al zilei!
Ce iarbă înaltă şi albastră ne-nveleşte, iubitule! AU, au, au , aaaaaauuuuu! Trenul făcea de zor manevre în gara plină de sudoarea albastră a cerului. Hurducăturile vagoanelor frământau pământul ca pe-o pâine!
Ce bună-i pâinea noastră cea de toate zilele , Doamneeeee!

-Credeam că nu mai vii astăzi , Liza! Mărioara îi luă în primire pe cei doi chiar din poartă. Casa în schimb le surâdea şmechereşte.
-A avut întârziere autobuzul! Ţâşni răspunsul Lizei.
-Ce mai faci , Dio?
-Săru`mâna , Mărioara! Vino să te pup! Ce-ţi pasă : Te perpeleşti la umbră şi nu te doare deloc de nişte oropsiţi ...canicularzi!
-Şi ce mai oropsiţi ! Mestecă fata cuvintele , când Dio o îmbrăţişă , atingându-i cu buzele fierbinţi un colţ al gurii.
Un fulger răcoros trecu pe sub umbra nucului din ogradă.
Costel Zăgan

duminică, 12 aprilie 2020

ȚEAPA LUI VODĂ

DUMINICĂ, 12 APRILIE 2020

‎Costel Zăgan‎ : Țeapa lui Vodă


Copiii încremeniseră cu ochii la turul pantalonilor personajului incognito: o morişcă de doi lei şi douăzeci şi cinci de bani ce-l trăgea hiperbolic dincolo de nori.
Portret resentimentar? Mai bine iau radiera şi şterg totul: inclusiv păcatul originar! Aşa că e o vreme super! Aş putea spune , chiar pa-ra-di-si-a-că!
...Pe un alt plan narativ Dio este antagonistul unei alte întâmplări, concentrice...
...Mă rog, un abis cu ştaif. Şi foncţie, nene Iancule!

La ce renumeraţie îmi revine pe chelie didactică, zău dacă merită să-mi mişc vreun fir de păr!
Auzi, fraiere, Doamna Nimeni te îndrumă şi te controlează!
-Copii! Daţi-MI, caietele! Copilăria ia poziţia de drepţi: comanda-i la doamna!
-Dom`profesor, unde-ai fost, dom`le, când predai limba română?!!?
(-În Patria Mea, doamnă, LIMBA ROMÂNĂ!) Tăcerea vorbeşte în locul meu. Gura, în schimb, nu scoate niciun sunet. Laşa!
Inutilitate: numele tău e România. Nichita se întoarce în mormânt a doua oară, scârbit şi el, post mortem, de această lume!
Şi-acum,ŢEAPA LUI VODĂ :
O fi, după 20 de ani, HĂRŢUIREA ROMÂNIEI, ultima găselniţă a oamenilor politici pentru ieşirea ţării din criză, iar ceilalţi români habar n-au. Măi, să fie !!!!!
(Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA,2015)

luni, 6 aprilie 2020

LORYJEANNE, ACASĂ

LORYJEANNE, ACASĂ

   Una din fetele lui Dio, LJ, A VENIT PENTRU O SĂPTĂMÂNĂ ACASĂ. Din Franţa. Luna august este şi pentru satul lui Dio luna când străinerii revin pe meleagurile natale. Din Italia, din Spania , din Anglia ori din Franţa.
Revin să-şi reîncarce bateriile sufleteşti pentru încă un an. Doi sau mai mulţi. Ani. Şi totuşi, Dio are impresia din ce în ce mai pregnantă că acest fenomen social, globalizarea, mai mult îi înstrăinează decât îi apropie pe oameni.
Parcă oamenii, din ideal, din ţintă, mă rog, din obiectiv au ajuns victime. Şi nu doar individul, ci şi grupul (familia, îndrăgostiţii) se destramă, se dezintegrează.
Însă extremele se atrag, iar victimele nu sucombă, ci fac pasul, decisiv, nu se ştie dacă înainte, înapoi, la stânga sau la dreapta. Important este că Homo sapiens se mişcă.
Uneori cuvintele sapă adevărate tuneluri prin aer şi parcă am vorbi cu ochii legaţi : la începutul frazei te afli, de exemplu, în România, iar după ce-ai marcat prin punct încheierea comunicării, deschizând ochii te trezeşti de partea cealaltă a mapamondului.
NE DEPLASĂM CU VITEZA CUVÂNTULUI! ÎNAINTĂM SAU NE ÎNĂLŢĂM ?

Totuşi, de unde această senzaţie (meta)fizică aproape că suntem în cădere liberă : printre stele şi singurătăţi ?
Şi de ce toată lumea-i supărată sau, mă rog, fără chef ? Preferăm să ne îmbolnăvim decât să participăm la bucuria aproapelui. Şi nu o facem din invidie, ci din lehamite.
Dio schiţează un zâmbet amintindu-şi că lehamitea-i starea de bună dispoziţie a leneşului! Cred că am găsit : NE ESTE LENE SĂ EXISTĂM!
Ne-a pierit cheful de viaţă, dar şi de moarte! Nu se mai sinucide nimeni, domnule, ca altădată !
Şi totuşi, am pornit de la bucurie. Era vorba despre o revenire, despre o întoarcere. Poate că nu ne putem întoarce decât în viitor : cifrul copilăriei fiind şi de această dată inexpugnabil.
De-un lucru sunt însă sigur : fericirea nu există decât la timpul trecut. Da, sigur că da. Et in Arcadia ego!
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (142)

miercuri, 25 martie 2020

C-UN MORT MAI DEPARTE


Ioana Manolache
C-un mort mai departe
Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie.Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.

Părea,privit din partea stângă,supărat.Din dreapta,împăcat.Dinspre picioare,chipul împietrit nu mai spunea nimic.Nici măcar adio! Ori,ce mai faci ,nepoate?
Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce,Doamne,de ce?
Limpede şi răcoroasă,tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară,la aer!

Pletos şi cu barbă,încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare,Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor,nici nu-i observă sosirea.
În schimb,a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa.Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:
-Domnişoară,căutaţi pe cineva?
-Şcoala.Caut şcoala!
-Uitaţi-o,în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce,dacă doriţi,la director! Locuieşte în apropiere.La 2-3 case,mai încolo.
-Dar nu pleacă autobuzul?
-Este timp!
Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip,totuşi,i-au deschis fetei gura:
-Să mergem la tov. director!
-Să!
Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!

Costel Zăgan

DREPTATEA LUI CIORAN

 Singurul lucru cert rămâne îndoiala.                    Costel Zăgan