ANTIMEMORIILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ

 1.MINUS PRIMA ZI

Este tot mai greu să fii profesor în ţara asta: o ţară condusă de nişte analfabeţi! Nişte analfabeţi care nu ţin cont de nimic: nici de trecut, nici de prezent, nici de viitor!

Cu fiecare zi suportată, am ajuns să vedem în moarte unica salvare!

Pentru că cei care ar trebui să ducă România în viitor, sunt de fapt călăii României. Deci, şi-ai noştri, implicit!

Şi odată cu noi sunt traşi pe roata istoriei contemporane nu doar Horea, Cloşca şi Crişan sau Gheorghe Doja ci şi cei care nu au ştiut niciodată de frică în faţa duşmanilor ţării: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara!

Sunt condamnaţi acasă de proprii lor strănepoţi!

Halal strănepoţi, n-am ce zice, pur şi simplu! Îţi îngheaţă mintea de atâta neghiobie diriguitoare!!!

Doamne, cum de i-ai suportat atâta timp în grădina Ta?

Se ofilesc nu doar florile, dar şi buruienile când îi simt prin preajmă!

Jeg politic.

Excremente naţional.

Casa Poporului este toaleta României: ce urât pute, Doamne!

Costel Zăgan, Antimemoriile unui profesor de română            

SALT SPRE LIBERTATE

 SALT SPRE LIBERTATE

     Poate că minunea precede întâmplarea, orice întâmplare. Orice minune. Exact aşa cum luna aceasta, întinzându-se pe patul norilor, mă determină să visez o anumită culoare. Iar pentru că veni vorba de culori, mai cred că iubirea este în primul rând un drum. Şi posibilitatea de-a călători pe el. Unii fac plimbări de agrement, alţii de afaceri...Altfel spus, dragostea este aşa cum şi-o face omul cu ajutorul celuilalt.

    Vai, luna plânge (apune ?), oglindindu-mi sufletul!

... În sfârşit, voi avea din nou statut de civil începând cu data de 10 iunie 1979 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     Mă bucur că visul, acest tovarăş al singurătăţii, există prin şi cu tine.

De cele mai multe ori, numai el ne scoate din impas şi ne dă încredere în viitor şi în forţa fiecărei bătăi de inimă. Da.Carpe diem. Însă trăieşte fiecare clipă ca şi când ar fi ultima clipă de viaţă. O , dar nu aşa ca un disperat irevocabil!

   Dincolo de infern, începe altceva decât haosul. Probabil, un altar.

   Şi totuşi, fericirea a fost şi va rămâne încă multă vreme un ideal la care se raportează existenţa umană .

   Bucuria este o oază. Fericirea poate fi, însă , pustiul, repetabilul paradis pierdut.

   Şi totuşi, şi totuşi dacă poţi provoca bucurie ( iar tu sigur că poţi !), prezenţa ta, simpla ta prezenţă cotidiană ar putea fi chiar fericirea cea îndelung căutată!

 

   27.02. 1979. Sunt în cazarmă din nou, cu numele primăverii pe buze şi cu gândul la fulgii care ţi-au mângâiat obrajii. Ei nu s-au topit de căldură , ci de emoţie...Poezia am scris-o acolo înainte de-a pleca, pentru tine.

Prea puţin pentru viaţă şi prea mult pentru moarte

prea puţin pentru ură şi prea mult pentru a iubi

 

Prea mult prea puţin şi prea puţin prea mult

Doamne al depărtărilor !

 

     Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (148)

SCHIMBAREA MEA LA FAȚĂ?

 Schimbarea mea la faţă?

Dio, înainte de-a adormi încercă să- şi evalueze biografia cea mai recentă.

Căsătoria pare o cuşcă : depinde cu cine o împarţi! Dio îşi pipăi gratiile, dincolo inima îşi vedea de treabă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Doamne, unde am fost toţi anii aceştia? Pe ce meleaguri am hoinărit? Ce timp m-a confiscat? Ştiu, destinul nu este o scuză. Cum să-i ceri lui Dumnezeu iertare pentru că exişti, când existenţa ta ar trebui să fie o izbândă şi nu-i decât, din fericire, un eşec repetabil?

Ce-ar trebui să (mai) fac? În primul rând să mă trezesc şi să părăsesc pentru totdeauna acest pat al lui Procust! Şi să fac paşi!

A, însă oare mi-am deschis ochii, să vad unde vreau să demarez aşa de furtunos în trombă? În orice caz, am vocaţia eşecului în sânge.Indubitabil.

Nici bine nu-şi termină efectele un ghinion biografic, că dau năvală altele să-i ia locul şi să-i desăvârşească capodopera!

Chiar şi când am cele mai bune intenţii, de asemenea, o dau tot în bară. Milimetric pe lângă fericire.

Bănuiesc că şi leagănul meu era ceva asemănător c-o baricadă...Pe baricadele copilăriei, ar fi un titlu numai bun de poem dacă nu ar acoperi în totalitate , de fapt, o proximă realitate. Deplorabilă!

Omule, totuşi, copilăria nu poate fi un război, o victorie, da. Un triumf al inocenţei. Păcat c-ai sufocat-o cu graba ta!

Costel Zăgan

Gwen Stefani

Last Christmas (Live From The Orange Grove) · Gwen Stefani (Videoclip oficial)

2:49 / 3:30

FALS TRATAT DE BUCURIE

 Fals tratat de bucurie

Pe naiba, cum să fie familia celula de bază a societăţii, când ea-i de fapt fabrica celor mai teribili viruşi sociali?

Dio, însă o considera o adevărată mană cerească : în sfârşit se va vindeca de singurătatea la care fusese condamnat odată cu naşterea.

Primul clipit al ochilor săi inocenţi a căzut însă ca o ghilotină peste gâtul gingaş al Revoluţiei: unde nu-i cap, vai de picioare!

Bastilia sa interioară fuse devastată chiar din faza de proiect : cele mai sângeroase bătălii fiind cele care nu au avut loc niciodată, nu-i aşa?

Câte câmpuri de bătălii hrănesc oare un fir de iarbă? Câţi copii nenăscuţi din cauza martirilor condiţiei umane alimentează azurul utopiilor noastre? Câte văduve hibernează între nopţile noastre de dragoste?

Câte insomnii, Doamne, mai costă astăzi un sărut?...Paturi îndrăgostite pluti-vor în derivă pe râul amar al zilelor: ce foc le va readuce la viaţă?

Dio îşi închipuia că după căsătorie va avea dragoste(a) la discreţie...Fals.Premisă cât se poate de falsă. Dragostea este o luptă continuă.Fără pauză. Aici totul se sancţionează: şi bucuria, şi necazul. Şi speranţa, şi deziluzia. Şi păcatul. Şi naivitatea.

Ma fille, Loryjeanne a dit:

Tata, mi-ai oferit unul dintre cele mai de preţ lucruri pe care un tată îl poate da, timpul său! Pentru toate zilele în care râdeam, glumeam şi ne jucam, pentru toate poeziile şi poveştile spuse la ceas de seară copiilor tăi, eu azi îţi mulţumesc.

Şi nu uita, ziua ta de naştere reprezintă momentele fericite de ieri, zilele luminoase ce vor veni şi bucuriile tale de azi.

Multă sănătate, pace şi linişte sufletească, fericire şi dragoste! LA MULŢI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Costel Zăgan

2 

 LORYJEANNE, ACASĂ

     Una din fetele lui Dio, LJ, A VENIT PENTRU O SĂPTĂMÂNĂ ACASĂ. Din Franţa. Luna august este şi pentru satul lui Dio luna când străinerii revin pe meleagurile natale. Din Italia, din Spania , din Anglia ori din Franţa.

   Revin să-şi reîncarce bateriile sufleteşti pentru încă un an. Doi sau mai mulţi. Ani. Şi totuşi, Dio are impresia din ce în ce mai pregnantă că acest fenomen social, globalizarea, mai mult îi înstrăinează decât îi apropie pe oameni.

   Parcă oamenii, din ideal, din ţintă, mă rog, din obiectiv au ajuns victime. Şi nu doar individul, ci şi grupul (familia, îndrăgostiţii) se destramă, se dezintegrează.

   Însă extremele se atrag, iar victimele nu sucombă, ci fac pasul, decisiv, nu se ştie dacă înainte, înapoi, la stânga sau la dreapta. Important este că Homo sapiens se mişcă.

   Uneori cuvintele sapă adevărate tuneluri prin aer şi parcă am vorbi cu ochii legaţi : la începutul frazei te afli, de exemplu, în România, iar după ce-ai marcat prin punct încheierea comunicării, deschizând ochii te trezeşti de partea cealaltă a mapamondului.

   NE DEPLASĂM CU VITEZA CUVÂNTULUI! ÎNAINTĂM SAU NE ÎNĂLŢĂM ?

    
   Totuşi, de unde această senzaţie (meta)fizică aproape că suntem în cădere liberă : printre stele şi singurătăţi ?

Şi de ce toată lumea-i supărată sau, mă rog, fără chef ? Preferăm să ne îmbolnăvim decât să participăm la bucuria aproapelui. Şi nu o facem din invidie,  ci din lehamite.

   Dio schiţează un zâmbet amintindu-şi că lehamitea-i starea de bună dispoziţie a leneşului! Cred că am găsit : NE ESTE LENE SĂ EXISTĂM!

   Ne-a pierit cheful de viaţă, dar şi de moarte! Nu se mai sinucide nimeni, domnule, ca altădată !

   Şi totuşi, am pornit de la bucurie. Era vorba despre o revenire, despre o întoarcere. Poate că nu ne putem întoarce decât în viitor : cifrul copilăriei fiind şi de această dată inexpugnabil.

   De-un lucru sunt însă sigur : fericirea nu există decât la timpul trecut. Da, sigur că da. Et in Arcadia ego!

   Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (142)