SALT SPRE LIBERTATE

 SALT SPRE LIBERTATE

     Poate că minunea precede întâmplarea, orice întâmplare. Orice minune. Exact aşa cum luna aceasta, întinzându-se pe patul norilor, mă determină să visez o anumită culoare. Iar pentru că veni vorba de culori, mai cred că iubirea este în primul rând un drum. Şi posibilitatea de-a călători pe el. Unii fac plimbări de agrement, alţii de afaceri...Altfel spus, dragostea este aşa cum şi-o face omul cu ajutorul celuilalt.

    Vai, luna plânge (apune ?), oglindindu-mi sufletul!

... În sfârşit, voi avea din nou statut de civil începând cu data de 10 iunie 1979 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     Mă bucur că visul, acest tovarăş al singurătăţii, există prin şi cu tine.

De cele mai multe ori, numai el ne scoate din impas şi ne dă încredere în viitor şi în forţa fiecărei bătăi de inimă. Da.Carpe diem. Însă trăieşte fiecare clipă ca şi când ar fi ultima clipă de viaţă. O , dar nu aşa ca un disperat irevocabil!

   Dincolo de infern, începe altceva decât haosul. Probabil, un altar.

   Şi totuşi, fericirea a fost şi va rămâne încă multă vreme un ideal la care se raportează existenţa umană .

   Bucuria este o oază. Fericirea poate fi, însă , pustiul, repetabilul paradis pierdut.

   Şi totuşi, şi totuşi dacă poţi provoca bucurie ( iar tu sigur că poţi !), prezenţa ta, simpla ta prezenţă cotidiană ar putea fi chiar fericirea cea îndelung căutată!

 

   27.02. 1979. Sunt în cazarmă din nou, cu numele primăverii pe buze şi cu gândul la fulgii care ţi-au mângâiat obrajii. Ei nu s-au topit de căldură , ci de emoţie...Poezia am scris-o acolo înainte de-a pleca, pentru tine.

Prea puţin pentru viaţă şi prea mult pentru moarte

prea puţin pentru ură şi prea mult pentru a iubi

 

Prea mult prea puţin şi prea puţin prea mult

Doamne al depărtărilor !

 

     Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (148)