CA UN BOCET, MAMA

•      De ce n-am murit ieri, plâng,
  

Să mă-ngroape mai adânc ?

Şi de ce n-am fost o apă

Nevoie să n-am de groapă?!

     Dio, proaspăt absolvent al celui mai vestit liceu de pe meleagurile poetului naţional, revenea în Bucovina, patria părinţilor săi, taman la înmormântarea bunicii.

     Deşi în plină vară, soarele dungat în negru , muşca hulpav şi rece din tristeţea tuturor. Cerul întreg însă asista impasibil la ceremonia terestră,  lacrimogenă şi împăcată. Poate prea împăcată cu această situaţie ultimativă .

     Dio îşi ghemuise proaspetele aripi în buzunarele strâmte ale pantalonilor raiaţi. De ce ne întâlnim cu unii oameni doar la asemenea evenimente funebre ?! De ce a trebuit să moară bunica tocmai acum? Cui îi foloseşte moartea ei ?

    De ce ne zgârâie moartea aşa de dureros sufletele ? Ceilalţi oameni, în negru şi ei, cu feţele albite de durere ascultau predica preotului :

Căci din ţărână am venit

Şi-n ţărână ne întoarcem!...

 

     Cerul, grădină suspendată, aspiră ultimele raze ale zilei...Am venit, m-am îngropat, aştept lăstarii altei primăveri : mai puţin lacrimogenă. Măcar.

   Bocetul mamei se aude de dincolo de nori.

 

Costel Zăgan,DEŞERTUL DE CATIFEA (114)

ANGELINA JOLI

 

JURNALUL UNEI INCERTITUDINI: DIO

  Jurnalul unei (in)certitudini : Dio

Salvează

104. Jurnalul unei (in)certitudini : Dio

     În sfârşit, Dio a găsit Suplimentul literar-artistic al Tineretului Liber (fosta Scânteie a tineretului) ! Sâmbătă 6 ianuarie 1990. Citeşte grăbit pe prima pagină ,  FRICA DE CUVINTE :  "Pentru orice dictatură, cuvântul a reprezentat şi mai mult ca sigur că va reprezenta o teribilă ameninţare."

   Mai jos, un poem al lui Florin Iaru , EST ETICA, conchide că lumea trece peste tarabe ca soarele. Da, doar trece.

Pe ultima pagină, un poem al lui Paul Eluard anunţă deja stingerea : "Ce vreţi uşa era păzită/ Ce vreţi eram închişi/ Ce vreţi strada era barată/ Ce vreţi oraşul era strivit sub călcâi/ Ce vreţi oraşul era înfometat/ Ce vreţi eram dezarmaţi/ Ce vreţi noaptea căzuse/ Ce vreţi ne-am iubit"!!!

     În pagina a 5-a, Sorin Preda avertizează tolerant : "Pare indecent ca în asemenea momente dramatice pentru noi şi pentru ţară să discuţi despre destinul literaturii tinere...E timpul să apărem în librării cu acele cărţi care ne reprezintă. Să ne exprimăm liber şi curajos în reviste literare...Acum va fi momentul adevărului...Nimeni nu va mai putea da vina pe cenzură, pe incompetenţa şi incultura altora, pe planuri editoriale sau lipsă de hârtie. Vom fi faţă-n faţă cu noi înşine.Atât şi nimic mai mult.Vrem să schimbăm faţa literaturii? Foarte bine. S-o dovedim prin scrisul nostru. "

   Iată şi paginile centrale, 6-7! Două proze de Nichita Danilov-MAGISTER şi THE KING. La POEME DIN SERTAR, o ÎNTÂMPINARE A DOMNULUI, semnată Domniţa Văduva, iar sus, sub titlul  CA SĂ AJUNGĂ LA NOI ACESTOR VERSURI LE-AU TREBUIT 25 DE ANI, mai multe poezii semnate de N.Silade, Lugoj, Ţucu Moroşanu, Câmpulung Moldovenesc, Omul Primitiv, Cucuten,Iaşi, Gheorghe Sârbu,Ploieşti, DIO,t.v.,B.,septembrie 1989, Daniela Dorin,Iaşi,Sever Negrescu, Mehedinţi, Nicolae Roşianu, Timişoara, Marius Iosif, Focşani, Ovidiu Nimigean, Odorheiul -Secuiesc.În prezentarea făcută acestora, Areta Şandru scrie:

          "Mă înfior de tristeţe că poate vreunul din poeţii aceştia ar putea să nu mai fie"!

 

 Costel Zăgan

0 coment

DEȘERTUL DE CATIFEA - Costel Zăgan

PUTEREA ŞI PÂRÂUL BUCLUCAŞ DIN SATUL LUIO DIO

   Apele mâloase ale tranziţiei româneşti scot la suprafaţă oameni şi situaţii bizare. Care amintesc de atavismul comunei primitive. Nu numai că brusc , parcă numai funcţionează raţiunea oamenilor, dar nici bunul-simţ (aflat la îndemâna oricui, nu-i aşa ?) nu mai are de spus niciun cuvânt!

   Şi iată, chiar Legea 18, născută spre bucuria şi , mai ales, chinul ţărănimii, zdruncină poporul din temelii! Dar să lăsăm să vorbească faptele.

   În unul din satele României, despre care s-a tot scris, exista pe harta sa veche un pârâu. Un firicel de apă ce străbătea satul de la un capât la celălalt. Pe direcţia nord-vest- sud-est. În realitate, de-a lungul timpului, debitul său a variat de la zero la normal.

    În ultimii ani, datorită ploilor abundente, apărând noi izvoare, precum şi Legea 18, pârâul tot încearcă să se extindă prin...divizare! Până aici, toate-s bune şi frumoase. Însă, "aripa" mai tânără a pârâului buclucaş îşi dă prea mare importanţă: din propria iniţiativă şi-a trasat albia taman prin centru satului! 

Prin faţa a peste 30 de gospodării . De asemenea, şi prin faţa şcolii. Şi, atenţie, are tendinţa de umflare- prin oroziune ! Ce mai, "picătura moldovenească" erodeazâ, câte-oleacă, dar sigur malurile.

  Încet şi previzibil, primejdia se conturează : în viitor!

- Dom`Primar, să nu păţească şi satul nostru ca femeia cu drobul de sare!  ...Cade sau nu cade...Puterea?

   Aţi pricepu ceva ? Că pe-aici nu se vede din cauză de apă! Deocamdată e până la genunchii broaştei!

   Avertizare: vin ploile de primăvară!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (115)

Ioana Manolache

Costel Zăgan

23 martie 2013  · 

Ioana Manolache

23 martie 2013  · 

28.EXCURS ÎN IMAGINARUL CONTEMPORAN

Dio trăieşte într-o ţară de mâna a doua.Asta numai dacă-i dă mâna!Dacă nu , poate pleca în alta, cu amândouă mâinile!Dar, Dio, nu şi nu!Vrea să trăiască în ţărişoara lui : cu toate mâinile şi cu toate picioarele pe care le are la dispoziţie! Desigur şi cu celelalte organe aferente sistemului politic contemporan.

Dio, deşi îi înţelege pe cei care pleacă, în forul său interior, nu-i aprobă.Însă nimeni nu vine să-i ceară aprobarea:nici la plecare, nici la întoarcere!

Pentru că, până la urmă, toţi se întorc: cu buzunarele doldora de euro, sau, în multe cazuri, doldora de iluzii pierdute!

Dio nu-i invidiază, nici pe primii, nici pe ultimii.El are, ca tot românul, barometrul său politic.Nu vă pot însă spune cu precizie în care organ îşi are sediul.Asta ca să nu-l fac de râs pe Dio.Ori pe ceilalţi compatrioţi ai lui Dio.

Dio este căsătorit.Ca orice cetăţean ce respectă convenţiile sociale.Dio are prin urmare celula sa de bază:familia.

Dio ar vrea ca măcar familia lui să trăiască într-o ţară de mâna întăi;dar Preşedintele nu şi nu:Ţara a fost ,este şi va fi de mâna a doua!

Dio, totuşi, nu disperă.A învăţat de mic că disperarea-i bună numai pentru filosofi.Pentru UNII filosofi!

..............................................................................................................................................................................

-Şi totuşi, domnilor, eu cred că lumea are noroc că există şi România!

AŞA VISAT-A DIO!

Costel Zăgan