miercuri, 29 decembrie 2021

 LOCUL CARE NU EXISTĂ

     Domnişoară Mihaela lucrează ca asistent medical generalist în satul Principele Mihai de trei ani de zile. Munca de specialitate şi-o face la domiciliul personal pentru că punctul sanitar este de fapt un mare semn de întrebare.

-Ce implicaţii sanitare produce această situaţie?


- Orice bolnav potenţial poate fi purtător al unei boli contagioase şi există în primul rând riscul îmbolnăvirii familiei mele. În ceea ce priveşte situaţia bolnavului , acesta trăieşte un disconfort psihic, care poate avea consecinţe imprevizibile.Şi apoi nu se poate realiza un dialog corespunzător pacient-cadru medical.


Primarul cunoaşte deja situaţia şi, în consecinţă s-a derobat de orice responsabilitate, pasându-ne spitalului regional, de care prin lege aparţinemTotuşi primăria se face că uită de sănătatea oamenilor.De azi şi de mâine.  Am în evidenţă 81 de copii sub un an . Mi-ar fi mult mai simplu dacă aş avea numai 20 de copii de supravegheat!

Pri urmare programul îmi este supraîncărcat. Totuşi îmi place munca pe care o prestez.


 Însă avem nevoie urgent, eu şi satul cu care sufleteşte mă identific, de un spaţiu adecvat desfăşurării unei activităţi medical-sanitare normale.


  Să vă relatez programul unei zile de lucru!


 Obişnuite şi totuşi dramatică prin consecinţele ei imprevizibile.


   În una din nopţi am asistat la domiciliu o naştere gemelară (copii gemeni) cu complicaţii. Eram singură şi fără materialele strict necesare în asemenea cazuri. Aşa că am recurs la metode empirice. Ca stră-vechile moaşe ale satului! Spre dimineaţă , un alt caz, un copil cu plagă muşcată. În cursul aceleeaşi zile am vaccinat 21 de copii cu Trinoccin.Sprea seară am asistat la o altă naştere.Din fericire, normală!


- Când se întâmplau toate acestea?

- În iarnă, când drumurile erau înzăpezite.Blocate. Bolnavii neputând în niciun caz fi deplasaţi la o altă unitate spitalicească!


- Cum se spune se putea muri cu zile!?


- Da. Dar nu a murit nimeni.

 Cineva acolo sus ne iubeşte!

- Şi, uneori, ne uită!


- Din păcate!


Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (130)

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

TOAMNA ÎNTREBĂRILOR

 Toamna vara-i un răspuns toamna pomii se întreabă timpul izbucnește-n plâns norii înverzesc în iarbă Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE