Schimbarea mea la faţă?
Dio, înainte de-a adormi încercă să- şi evalueze biografia cea mai recentă.
Căsătoria pare o cuşcă : depinde cu cine o împarţi! Dio îşi pipăi gratiile, dincolo inima îşi vedea de treabă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Doamne, unde am fost toţi anii aceştia? Pe ce meleaguri am hoinărit? Ce timp m-a confiscat? Ştiu, destinul nu este o scuză. Cum să-i ceri lui Dumnezeu iertare pentru că exişti, când existenţa ta ar trebui să fie o izbândă şi nu-i decât, din fericire, un eşec repetabil?
Ce-ar trebui să (mai) fac? În primul rând să mă trezesc şi să părăsesc pentru totdeauna acest pat al lui Procust! Şi să fac paşi!
A, însă oare mi-am deschis ochii, să vad unde vreau să demarez aşa de furtunos în trombă? În orice caz, am vocaţia eşecului în sânge.Indubitabil.
Nici bine nu-şi termină efectele un ghinion biografic, că dau năvală altele să-i ia locul şi să-i desăvârşească capodopera!
Chiar şi când am cele mai bune intenţii, de asemenea, o dau tot în bară. Milimetric pe lângă fericire.
Bănuiesc că şi leagănul meu era ceva asemănător c-o baricadă...Pe baricadele copilăriei, ar fi un titlu numai bun de poem dacă nu ar acoperi în totalitate , de fapt, o proximă realitate. Deplorabilă!
Omule, totuşi, copilăria nu poate fi un război, o victorie, da. Un triumf al inocenţei. Păcat c-ai sufocat-o cu graba ta!
Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu