Michelle Rosenberg - Arma muzelor (Pearl of Wisdom 26)

 Între criza nașterii și criza morții, viața pare vacanța lui Dumnezeu.

Costel Zăgan, Inventeme

ANIDESTIN

 Rana mea ajunge vers

doar durerea poezie

singur parcă-n Univers

toate însă vor să fie

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

 

Costel Zăgan

6 martie 2018

 Distribuit pentru: Public

Costel Zăgan

27 februarie 2018  · 

Distribuit pentru: Public

Durăm cât speranțele noastre.

Costel Zăgan

 Oricâte aș aduna, restul este întotdeauna mai mare!

Costel Zăgan

ANTIMEMORIILE UNUI PROFESOR DE ROMÂNĂ

 1.MINUS PRIMA ZI

Este tot mai greu să fii profesor în ţara asta: o ţară condusă de nişte analfabeţi! Nişte analfabeţi care nu ţin cont de nimic: nici de trecut, nici de prezent, nici de viitor!

Cu fiecare zi suportată, am ajuns să vedem în moarte unica salvare!

Pentru că cei care ar trebui să ducă România în viitor, sunt de fapt călăii României. Deci, şi-ai noştri, implicit!

Şi odată cu noi sunt traşi pe roata istoriei contemporane nu doar Horea, Cloşca şi Crişan sau Gheorghe Doja ci şi cei care nu au ştiut niciodată de frică în faţa duşmanilor ţării: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara!

Sunt condamnaţi acasă de proprii lor strănepoţi!

Halal strănepoţi, n-am ce zice, pur şi simplu! Îţi îngheaţă mintea de atâta neghiobie diriguitoare!!!

Doamne, cum de i-ai suportat atâta timp în grădina Ta?

Se ofilesc nu doar florile, dar şi buruienile când îi simt prin preajmă!

Jeg politic.

Excremente naţional.

Casa Poporului este toaleta României: ce urât pute, Doamne!

Costel Zăgan, Antimemoriile unui profesor de română            

SALT SPRE LIBERTATE

 SALT SPRE LIBERTATE

     Poate că minunea precede întâmplarea, orice întâmplare. Orice minune. Exact aşa cum luna aceasta, întinzându-se pe patul norilor, mă determină să visez o anumită culoare. Iar pentru că veni vorba de culori, mai cred că iubirea este în primul rând un drum. Şi posibilitatea de-a călători pe el. Unii fac plimbări de agrement, alţii de afaceri...Altfel spus, dragostea este aşa cum şi-o face omul cu ajutorul celuilalt.

    Vai, luna plânge (apune ?), oglindindu-mi sufletul!

... În sfârşit, voi avea din nou statut de civil începând cu data de 10 iunie 1979 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     Mă bucur că visul, acest tovarăş al singurătăţii, există prin şi cu tine.

De cele mai multe ori, numai el ne scoate din impas şi ne dă încredere în viitor şi în forţa fiecărei bătăi de inimă. Da.Carpe diem. Însă trăieşte fiecare clipă ca şi când ar fi ultima clipă de viaţă. O , dar nu aşa ca un disperat irevocabil!

   Dincolo de infern, începe altceva decât haosul. Probabil, un altar.

   Şi totuşi, fericirea a fost şi va rămâne încă multă vreme un ideal la care se raportează existenţa umană .

   Bucuria este o oază. Fericirea poate fi, însă , pustiul, repetabilul paradis pierdut.

   Şi totuşi, şi totuşi dacă poţi provoca bucurie ( iar tu sigur că poţi !), prezenţa ta, simpla ta prezenţă cotidiană ar putea fi chiar fericirea cea îndelung căutată!

 

   27.02. 1979. Sunt în cazarmă din nou, cu numele primăverii pe buze şi cu gândul la fulgii care ţi-au mângâiat obrajii. Ei nu s-au topit de căldură , ci de emoţie...Poezia am scris-o acolo înainte de-a pleca, pentru tine.

Prea puţin pentru viaţă şi prea mult pentru moarte

prea puţin pentru ură şi prea mult pentru a iubi

 

Prea mult prea puţin şi prea puţin prea mult

Doamne al depărtărilor !

 

     Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (148)