C-UN MORT MAI DEPARTE

‎Ioana Manolache‎ în Costel Zăgan

Ioana Manolache

25 martie 2013 la 21:44

C-un mort mai departe

Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie.Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.

Părea,privit din partea stângă,supărat.Din dreapta,împăcat.Dinspre picioare,chipul împietrit nu mai spunea nimic.Nici măcar adio! Ori,ce mai faci ,nepoate?

Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce,Doamne,de ce?

Limpede şi răcoroasă,tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară,la aer!

Pletos şi cu barbă,încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare,Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor,nici nu-i observă sosirea.

În schimb,a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa.Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:

-Domnişoară,căutaţi pe cineva?

-Şcoala.Caut şcoala!

-Uitaţi-o,în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce,dacă doriţi,la director! Locuieşte în apropiere.La 2-3 case,mai încolo.

-Dar nu pleacă autobuzul?

-Este timp!

Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip,totuşi,i-au deschis fetei gura:

-Să mergem la tov. director!

-Să!

Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!

Costel Zăgan

1Costel Zăgan

EXCURS ÎN IMAGINARUL COTIDIAN

‎Ioana Manolache‎ în Costel Zăgan

 

Ioana Manolache

23 martie 2013 la 10:47

28.EXCURS ÎN IMAGINARUL CONTEMPORAN

Dio trăieşte într-o ţară de mâna a doua.Asta numai dacă-i dă mâna!Dacă nu , poate pleca în alta, cu amândouă mâinile!Dar, Dio, nu şi nu!Vrea să trăiască în ţărişoara lui : cu toate mâinile şi cu toate picioarele pe care le are la dispoziţie! Desigur şi cu celelalte organe aferente sistemului politic contemporan.
Dio, deşi îi înţelege pe cei care pleacă, în forul său interior, nu-i aprobă.Însă nimeni nu vine să-i ceară aprobarea:nici la plecare, nici la întoarcere!
Pentru că, până la urmă, toţi se întorc: cu buzunarele doldora de euro, sau, în multe cazuri, doldora de iluzii pierdute!
Dio nu-i invidiază, nici pe primii, nici pe ultimii.El are, ca tot românul, barometrul său politic.Nu vă pot însă spune cu precizie în care organ îşi are sediul.Asta ca să nu-l fac de râs pe Dio.Ori pe ceilalţi compatrioţi ai lui Dio.
Dio este căsătorit.Ca orice cetăţean ce respectă convenţiile sociale.Dio are prin urmare celula sa de bază:familia.
Dio ar vrea ca măcar familia lui să trăiască într-o ţară de mâna întăi;dar Preşedintele nu şi nu:Ţara a fost ,este şi va fi de mâna a doua!
Dio, totuşi, nu disperă.A învăţat de mic că disperarea-i bună numai pentru filosofi.Pentru UNII filosofi!
..............................................................................................................................................................................
-Şi totuşi, domnilor, eu cred că lumea are noroc că există şi România!

AŞA VISAT-A DIO!

Costel Zăgan

Costel Zăgan

Un car de copchileți

–Nea Costică, mâine mergem cu carul după copchileți, la gostat!

– Mergem, dacă trebuie, punem carul în foncție!

– Îl punem, merge și Una cu noi!

– Să meargă, că este loc destul!

– Atunci, rămâi cu bine!

– Cu bine să fie!

A doua zi, cu zorii în cap și cu cheful de treabă dat la maxim (deși habar n-am dacă Maxim știe de treaba asta!)

ieșim din sat: eu, Una și Nea Costică. Soarele era abia cât o dungă la orizont. Noi, o țâră mai sus. Într-un car cu boi.

Nea Costică era ca de obicei calm și cu zâmbetul gata s-o ia la vale.

– O să fie cald și azi, auzim dintr-odată vorba domoală a lui Nea Costică – blândețe coborâtă pe pământ. Tăcerea ne ține gurile adormite: mie și Unei. Boii trag carul către răsărit, lumina scoțând lumea din întuneric: încet și sigur.

– Să sperăm că nu i-o luat careva! Rupe tăcerea-n două Una…Încep să-i deslușesc trupul împlinit: o fată pe cinste!

– Ce te holbezi așa la mine, ca la o sperietoare de ciori?

– Sperietoare de băieți, prind și eu glas.

– Ia vezi, poate te arunc în șanț!

– Ia mai potoliți-vă, că-mi speriați boii!

– Dar sperioși boi mai ai , Nea Costică!

– Hăisa, Cârlane!

– Ce cârlan, Nea Costică, nu vezi că-i cât o vacă?

– Bre, e bou, nu vacă! Și celălalt e tot bou!

– Dar de ce nu-s tauri?

Pentru că le lipsește ceva, chicotește Una… Nici tu nu ești bou: ești un taur, mă rog, un tăuraș! Mă lămurește Una, într-o clipă și-o mișcare scurtă: un ghiont pe sub coaste.

Eu tac mâlc.

ALTER EGO (16)

(sursa foto: nasul.tv)

AMINTIRILE LUI DIO

Costel Zăgan

4 octombrie 2013 · 

AMINTIRILE LUI DIO

În prima zi de viaţă am aflat că am doar gură şi că întregul univers,vrea-nu vrea ,trebuie s-ajungă acolo:în prăpastia gurii mele:lumina soarelui şi mâinile mamei mele,păpuşile şi coada pisicii,biberonul şi umbrele de pe pereţi,ţipetele mele şi lacrimile bunicii,cântecul de leagăn doborât parcă din cer şi pasul hotărât al tatălui meu ce urca din miezul pământului...
...Doamne,de ce a trebuit să mă "înmulţesc"de la o zi la alta? De la un organ la altul?
Paradisul o fi organul pierdut al copilăriei? Unicul şi iremediabilul?De la doi încolo (în sus? în jos?) începe infernul:dezertarea din copilărie?
Asta e:viaţa nu-i decât o dezertare continuă,fără răgaz ,din copilărie...De mii de ani fugim şi tot fugim din paradisul ei pierdut!
Unde vrem să ajungem,Doamne? Fiecare vârstă nu face decât să agraveze păcatul originar,pretextul căderii noastre în timp.În lume.
Alergăm de la un organ la altul,de la o vârstă la alta,într-o cursă nebună.Ne afundăm tot mai mult în moarte.Şi cu cât ne rămâne mai puţin timp la dispoziţie,cu atât vrem mai mult!Însă de unde dacă nu-i? Bugetul alocat destinului nostru e strict.
Iar bugetului alocat destinului meu nu i se mai pot face rectificări:zarurile au fost demult aruncate!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA

PARAȘUTIST ȘI ÎNDRĂGOSTIT

PARAŞUTIST ŞI ÎNDRĂGOSTIT

(Buzău, 1979)

   Depărtarea seamănă c-o floare : cu cât o ignori mai mult, cu atât îşi face mai puţin simţită prezenţa. Închid ochii şi mireasma ei devine nemuritoare.

   Bună ziua, Primăvară! Ce noutăţi mai ai în raftul privirii ?

   Cea mai frumoasă lună a anului împinge oraşul la iarbă verde. Din troleibuze se face tocană pentru roboţii care nu iubesc mirosul fatal al trandafirilor.

............................................................................................................................................................................

  E o lună leneşă pe cer, ca o pisică ambulantă. Am pus mâna la ochi : noaptea se dezbracă iar, fără nicio sfială.

     De jur-împrejur, curge îndoiala. Poate de-aceea simt nevoia să-ţi spun pe nume, să mă conving că nu am uitat să vorbesc.

    Sănătos şi cu mintea pe undeva pe-acasă, mi-e dor de-o discuţie aprinsă de ochii tăi : numai ei ştiu concentraţia exactă de melancolie din acest amurg aflat în cădere liberă. Sunt fericit că Îngerul de zăpadă a găsit un loc în inima ta!

    Uneori mă întreb şi eu ce mai fac şi mă trezesc privind disperat în jur, negăsindu-mă nicăieri! Oricum, a doua zi se va găsi cineva să mă aducă de la obiecte pierdute!...Aş vrea să mă laud cu noaptea aceasta splendidă, dar ştiu că numai tu poţi face luna să crape mugurii de dorinţă !

   Noapte bună, Amintire, noapte bună!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (147)

ALETER EGO (17), ROMAN DE COSTEL ZĂGAN

17.A DOUA PREDICĂ ERETICĂ

                                                                 EVEI, FĂRĂ REST

   * Şi totuşi, Doamne, mai există mame de doi bani : fără rest ! Mă rog, aşa-zisele mame de consum !...Ca să sugi la pieptul meu / Dai un leu !

* Nu importă cine-i, de unde vine şi unde o să dispară : clientu-i client, şi trebuie servit, la timpul şi la locul nepotrivit (e) !

* În picioare, într-o dungă , ori culcat : mai contează poziţia, când bătaia de joc este aceeaşi ? Doar trăim în secolul iubirii : de bani. De bani. De bani şi iar de bani !

* Trebuie să storci valută forte, din orice situaţie şi cu orice ocazie ! Primăvara, vara, toamna şi, mai ales , iarna : când toate îngheaţă de uimire !

* Că , vorba ceea , mai dulce decât mierea nimic nu-i decât banul ! Pentru supravieţuire sau dezmăţ, pentru copiii gata să moară de foame pentru mamă, sau pentru nudul tău de femeie perfectă : dimineaţa, la prânz şi seara, scuzaţi, noaptea.

* Că, mâine-i o altă zi : cu alţi bani, cu alte distracţii şi cu alte nevoi.

* - Altceva, Doamne ?

* -  Nimic, păstrează tu, restul !

Costel Zăgan, ALTER EGO (17)

ALTER EGO (16), ROMAN DE COSTEL ZĂGAN

16.PREDICI ERETICE

PREFAŢA ASCUNSĂ

   Nu pot să vorbesc despre Dumnezeu decât uitându-mă în oglindă, pierzându-mă în argintul ei nemărginit. Nu mă văd vorbind despre Dumnezeu, pornind şi învârtindu-mă până la extaz, în jurul unei teme. Este ca şi cum ai fi priponit de propria-ţi libertate.Şi , mai ales, doare !

   Recunosc : mi-ar place să zbor cu aripile înfundate în buzunare până la coate !

   Însă, una este ceea ce poţi să implori din genunchi, şi cu totul altfel arată cererea manifestată stringent în poziţia verticală. Omul se roagă, în genere, când nu mai poate. Sau are nevoie. Ori vrea alt-ceva.

   Mai rar, când nu poate să spună altfel mulţumesc.

Ca şi rugăciunea, predica nu poate fi spusă oricând, oriunde şi oricum.

   Nu pentru că ar depinde cumva numai de receptor. Nu-i aşa , Dumnezeu este receptorul absolut, prin excelenţă !

Aici stau, ca la un infinit post restant universal, toate suferinţele şi bucuriile lumii.În perpetuă aşteptare !

   Dar, vorba lui Shakespeare, restul e tăcere.

    Costel Zăgan, ALTER EGO (16)