Căci singur ca anul acestaca anul trecut și ca de când suntn-am fost niciodatădar Doamnesingurătatea mea cea de toate zileledă-mi-o mie și astăziși nu mă du în ispita singurătății singurătățilorși mă iartă de toate iluziile pierdutecu voie sau fără voieprecum iert și eu prietenilor meitoate disperările câștigateși mă izbăvește de mine însumilăsându-mi o Doamneși iubita și dragostea și pe Eminescucel cu melancolia fără de marginiși cu epicentrul în fiecare cuvântapoi din cenușa poemului divinajută-mă o Doamne să-mi revinatât întreabă focul din cuvântatât răspund tăcerile arzândCostel Zăgan, ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Așteptându-l pe Godot ori pe Nepotul lui Kafka spune-mi Doamne încotro încotro duce lumea asta Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote -
CĂDEREA-N POEZIE Porți lumea-n peniță ce răsfrântă cerneală doar cealaltă Mioriță din moarte ne scoală COSTEL ZĂGAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu