joi, 18 februarie 2021

SALT SPRE LIBERTATE (Deșertul de catifea)

 SALT SPRE LIBERTATE

     Poate că minunea precede întâmplarea, orice întâmplare. Orice minune.

Exact aşa cum luna aceasta, întinzându-se pe patul norilor, mă determină

să visez o anumită culoare. Iar pentru că veni vorba de culori, mai cred că

iubirea este în primul rând un drum. Şi posibilitatea de-a călători pe el.

Unii fac plimbări de agrement, alţii de afaceri...Altfel spus, dragostea este

aşa cum şi-o face omul cu ajutorul celuilalt.


    Vai, luna plânge (apune ?), oglindindu-mi sufletul!


... În sfârşit, voi avea din nou statut de civil începând cu data de 10 iunie

1979 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

     Mă bucur că visul, acest tovarăş al singurătăţii, există prin şi cu tine.


De cele mai multe ori, numai el ne scoate din impas şi ne dă încredere în

viitor şi în forţa fiecărei bătăi de inimă. Da.Carpe diem. Însă trăieşte fiecare

clipă ca şi când ar fi ultima clipă de viaţă. O , dar nu aşa ca un disperat

irevocabil!


   Dincolo de infern, începe altceva decât haosul. Probabil, un altar.


   Şi totuşi, fericirea a fost şi va rămâne încă multă vreme un ideal la

care se raportează existenţa umană .


   Bucuria este o oază. Fericirea poate fi, însă , pustiul, repetabilul

paradis pierdut.


   Şi totuşi, şi totuşi dacă poţi provoca bucurie ( iar tu sigur că poţi !),

prezenţa ta, simpla ta prezenţă cotidiană ar putea fi chiar fericirea

cea îndelung căutată!


 

   27.02. 1979. Sunt în cazarmă din nou, cu numele primăverii pe

buze şi cu gândul la fulgii care ţi-au mângâiat obrajii. Ei nu s-au

topit de căldură , ci de emoţie...Poezia am scris-o acolo înainte

de-a pleca, pentru tine.

Prea puţin pentru viaţă şi prea mult pentru moarte

prea puţin pentru ură şi prea mult pentru a iubi

 

Prea mult prea puţin şi prea puţin prea mult

Doamne al depărtărilor !


 

     Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (148)


luni, 15 februarie 2021

SCHIMBAREA MEA LA FAȚĂ - Costel Zăgan

 Schimbarea mea la faţă?

Dio, înainte de-a adormi încercă să- şi evalueze biografia cea mai recentă.
Căsătoria pare o cuşcă : depinde cu cine o împarţi! Dio îşi pipăi gratiile, dincolo inima îşi vedea de treabă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Doamne, unde am fost toţi anii aceştia? Pe ce meleaguri am hoinărit? Ce timp m-a confiscat? Ştiu, destinul nu este o scuză. Cum să-i ceri lui Dumnezeu iertare pentru că exişti, când existenţa ta ar trebui să fie o izbândă şi nu-i decât, din fericire, un eşec repetabil?
Ce-ar trebui să (mai) fac? În primul rând să mă trezesc şi să părăsesc pentru totdeauna acest pat al lui Procust! Şi să fac paşi!
A, însă oare mi-am deschis ochii, să vad unde vreau să demarez aşa de furtunos în trombă? În orice caz, am vocaţia eşecului în sânge.Indubitabil.
Nici bine nu-şi termină efectele un ghinion biografic, că dau năvală altele să-i ia locul şi să-i desăvârşească capodopera!
Chiar şi când am cele mai bune intenţii, de asemenea, o dau tot în bară. Milimetric pe lângă fericire.
Bănuiesc că şi leagănul meu era ceva asemănător c-o baricadă...Pe baricadele copilăriei, ar fi un titlu numai bun de poem dacă nu ar acoperi în totalitate , de fapt, o proximă realitate. Deplorabilă!
Omule, totuşi, copilăria nu poate fi un război, o victorie, da. Un triumf al inocenţei. Păcat c-ai sufocat-o cu graba ta!
Costel Zăgan

Altarul limbii române / Costel Zăgan