ALTER EGO (3) (Tot fericirea, bat-o vina!)

   Unu se întreabă dacă are vreun rost să se expună, din toate punctele de vedere, biografic, scriptic vorbind, ca pe un obiect de schimb. Să facă, mă rog, troc, eventual, cu cititorii, prietenii și inamicii lui de-o viață.

   Altu, la polul opus, nu-i pasă de nimic: el numai vrea să trăiască, având toate simțurile date la maximum.

   Unu este blond, Altu-i brunet. Una-i brunetă, Alta-i blondă.

Unu-i delicat și poet, Altu-i un scriitor de succes, cu bani, femei și subiecte fără număr.

Unu visează, Altu trăiește

Unu vrea să scrie cum trăiește, Altu trăiește ca și cum ar scrie

ALTER EGO (2) (Iertați-mă că-s fericit)

   Ziua se prelingea de pe marginile cerului direct în capul satului. Cum deja e luna august și adevărata lună a lui cuptor fiind recuperată din mers, fluturii albi ca zăpada cu picățele zboară nestingheriți de la o varză la alta.

   Puii de găină de diferite dimensiuni și culori se pierd prin iarba verde și grasă ce acoperă uniform podeaua ogrăzii. Într-un par de fier străjuiește la colțul casei o minigăleată proxi , în care seară de seară culeg ouă nestresate de țară.

   Un bidon albastru de plastic, proaspăt spălat, așteaptă să fie echipat cu murături pentru iarna proximă și atât de reconfortantă.

   Nevastă-mea își face de lucru prin preajmă, cu fusta mult deasupra genunchilor. Ridicându-mă, mut de uimire și de alb, deasupra pământului, și lăsându-mă, a câta oară, la dispoziția alchimiei multicolore a simțurilor. Nori la stânga, nori la dreapta, nori dedesubt. Oare să mai arunc o privire sau intru direct în rai? Dar cu fericirea cum rămâne? Păi, rămâne pe altădată. De fapt, cu așa ceva în brațe, cui i-ar mai arde de fericire?

Foto: Andi Spot

Proza lui Costel Zăgan: ALTER EGO

Proza lui Costel Zăgan: ALTER EGO: ALTER EGO (1) (Incipit cât mai mic)    Totul a început într-o dimineață. După o noapte când, alături de iubita mea, m-am simțit cel ...

ALTER EGO

ALTER EGO (1) (Incipit cât mai mic)

   Totul a început într-o dimineață. După o noapte când, alături de iubita mea, m-am simțit cel mai singur om din lume.

   Când m-am ridicat, trupul mi-a rămas lângă femeia pe care o visam de-o viață. Am început să scriu, iar celălalt nu dădea niciun semn că ar vrea să se trezească. Călătorea lejer într-o lume paralelă, în vreme ce eu înnegream pagină după pagină.

   Unul din noi părea mai obosit, în vreme ce, celălalt era tracasat de nimicurile singurății în doi.

   Dar, ajungă-i zilei necazurile ei! Altădată, poate, o fi altfel.

Foto: Andi Spot