C-UN MORT MAI DEPARTE

‎Ioana Manolache‎ în Costel Zăgan

Ioana Manolache

25 martie 2013 la 21:44

C-un mort mai departe

Tătuţa a fost primul mort din familia sa. Dio i-a închis ochii ţi l-a legat c-un batic sub bărbie.Apoi nu l-a mai văzut decât în sicriu.

Părea,privit din partea stângă,supărat.Din dreapta,împăcat.Dinspre picioare,chipul împietrit nu mai spunea nimic.Nici măcar adio! Ori,ce mai faci ,nepoate?

Atunci nu şi-a mai putut reţine lacrimile: curgeau ca din două robinete gemene uitate deschise! La fel i-a ţâşnit întrebarea din gura parcă mută: De ce,Doamne,de ce?

Limpede şi răcoroasă,tăcerea împiedică însă ecoul să iasă afară,la aer!

Pletos şi cu barbă,încă nu trecuseră cele 40 de zile de la înmormântare,Dio aştepta autobuzul de 2. Retras în lumea gândurilor,nici nu-i observă sosirea.

În schimb,a "simţit-o" pe Ea : cu toate cele cinci simţuri din dotare! Tocmai cobora! Rochia nu reuşea să-i acopere prezenţa.Nu ştie nici când, nici cum a ajuns în faţa Ei:

-Domnişoară,căutaţi pe cineva?

-Şcoala.Caut şcoala!

-Uitaţi-o,în vale! Însă nu-i nimeni la şcoală la această oră! Vă pot conduce,dacă doriţi,la director! Locuieşte în apropiere.La 2-3 case,mai încolo.

-Dar nu pleacă autobuzul?

-Este timp!

Fata îl măsură din cap până-n picioare: blugii şi capul pletos nu-i prea inspirau încredere. Barba şi o durere abia ghicită în glas şi pe chip,totuşi,i-au deschis fetei gura:

-Să mergem la tov. director!

-Să!

Autobuzul a rămas în urmă ca un animal abandonat de stăpân: schelălăind răblăgit!

Costel Zăgan

1Costel Zăgan

EXCURS ÎN IMAGINARUL COTIDIAN

‎Ioana Manolache‎ în Costel Zăgan

 

Ioana Manolache

23 martie 2013 la 10:47

28.EXCURS ÎN IMAGINARUL CONTEMPORAN

Dio trăieşte într-o ţară de mâna a doua.Asta numai dacă-i dă mâna!Dacă nu , poate pleca în alta, cu amândouă mâinile!Dar, Dio, nu şi nu!Vrea să trăiască în ţărişoara lui : cu toate mâinile şi cu toate picioarele pe care le are la dispoziţie! Desigur şi cu celelalte organe aferente sistemului politic contemporan.
Dio, deşi îi înţelege pe cei care pleacă, în forul său interior, nu-i aprobă.Însă nimeni nu vine să-i ceară aprobarea:nici la plecare, nici la întoarcere!
Pentru că, până la urmă, toţi se întorc: cu buzunarele doldora de euro, sau, în multe cazuri, doldora de iluzii pierdute!
Dio nu-i invidiază, nici pe primii, nici pe ultimii.El are, ca tot românul, barometrul său politic.Nu vă pot însă spune cu precizie în care organ îşi are sediul.Asta ca să nu-l fac de râs pe Dio.Ori pe ceilalţi compatrioţi ai lui Dio.
Dio este căsătorit.Ca orice cetăţean ce respectă convenţiile sociale.Dio are prin urmare celula sa de bază:familia.
Dio ar vrea ca măcar familia lui să trăiască într-o ţară de mâna întăi;dar Preşedintele nu şi nu:Ţara a fost ,este şi va fi de mâna a doua!
Dio, totuşi, nu disperă.A învăţat de mic că disperarea-i bună numai pentru filosofi.Pentru UNII filosofi!
..............................................................................................................................................................................
-Şi totuşi, domnilor, eu cred că lumea are noroc că există şi România!

AŞA VISAT-A DIO!

Costel Zăgan

Costel Zăgan

Un car de copchileți

–Nea Costică, mâine mergem cu carul după copchileți, la gostat!

– Mergem, dacă trebuie, punem carul în foncție!

– Îl punem, merge și Una cu noi!

– Să meargă, că este loc destul!

– Atunci, rămâi cu bine!

– Cu bine să fie!

A doua zi, cu zorii în cap și cu cheful de treabă dat la maxim (deși habar n-am dacă Maxim știe de treaba asta!)

ieșim din sat: eu, Una și Nea Costică. Soarele era abia cât o dungă la orizont. Noi, o țâră mai sus. Într-un car cu boi.

Nea Costică era ca de obicei calm și cu zâmbetul gata s-o ia la vale.

– O să fie cald și azi, auzim dintr-odată vorba domoală a lui Nea Costică – blândețe coborâtă pe pământ. Tăcerea ne ține gurile adormite: mie și Unei. Boii trag carul către răsărit, lumina scoțând lumea din întuneric: încet și sigur.

– Să sperăm că nu i-o luat careva! Rupe tăcerea-n două Una…Încep să-i deslușesc trupul împlinit: o fată pe cinste!

– Ce te holbezi așa la mine, ca la o sperietoare de ciori?

– Sperietoare de băieți, prind și eu glas.

– Ia vezi, poate te arunc în șanț!

– Ia mai potoliți-vă, că-mi speriați boii!

– Dar sperioși boi mai ai , Nea Costică!

– Hăisa, Cârlane!

– Ce cârlan, Nea Costică, nu vezi că-i cât o vacă?

– Bre, e bou, nu vacă! Și celălalt e tot bou!

– Dar de ce nu-s tauri?

Pentru că le lipsește ceva, chicotește Una… Nici tu nu ești bou: ești un taur, mă rog, un tăuraș! Mă lămurește Una, într-o clipă și-o mișcare scurtă: un ghiont pe sub coaste.

Eu tac mâlc.

ALTER EGO (16)

(sursa foto: nasul.tv)